Triferment Forte, 30 comprimate, Biofarm
Producator: BIOFARM
39.99 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
Indicații: Compoziție: Mod de administrare: Contraindicaţii Precauţii: Sarcina, alăptarea şi fertilitatea: Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor: Prezentare: Atentionare:
Triferment Forte conţine un amestec de enzime numit 'pancreatină'. Pancreatina vă ajută să digeraţi alimentele.
Triferment Forte este utilizat la copiii şi adulţii cu 'insuficienţă pancreatică exocrină'. Aceasta apare atunci când pancreasul nu secretă suficiente enzime pentru a digera mâncarea.
Substanţa activă este pancreatina.
Fiecare comprimat gastrorezistent conţine 325 mg pancreatină, cu o activitate minimă: lipolitică 10000 U, amilolitică 8125 U, proteolitică 536 U.
Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, polividonă K30, crospovidonă, glicolat sodic de amidon, talc, stearat de magneziu, celuloză microcristalină 101, hipromeloză 15cP, dioxid de titan, macrogol 4000, acid citric monohidrat, copolimer acid metacrilic tip C, trietilcitrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu, laurilsulfat de sodiu, alcool polivinilic parţial hidrolizat, macrogol 3350, Ponceau 4R, galben amurg FCF.
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza este stabilită în funcţie de necesităţile individuale şi severitatea tulburărilor dispeptice din insuficienţa pancreatică exocrină.
Comprimatele gastrorezistente se înghit întregi cu o cantitate suficientă de lichid în timpul mesei sau imediat după acestea.
Adulţi: doza recomandată este de 1-2 comprimate gastrorezistente Triferment Forte la fiecare masă.
Doza maximă de unităţi de lipază este de 15000-20000/kgc/zi.
Copii: Triferment Forte se administrează, la indicaţia medicului, copiilor peste 6 ani datorită formei farmaceutice.
Vârstnici: doza recomandată de Triferment Forte este aceeaşi ca pentru adulţi.
Nu utilizați Triferment Forte: dacă sunteți alergic la pancreatină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, dacă suferiţi de pancreatită acută sau acutizări ale pancreatitei cronice.
-dacă simptomele digestive persistă sau se agravează sub tratament este necesară prezentarea la medic.
-dacă utilizaţi doze mari de enzime pancreatice pot apărea leziuni la nivelul gurii şi anusului, precum şi stricturi intestinale. La pacienţii cu fibroză chistică care folosesc doze mari din produse care conţin pancreatină a fost raportată o boală rară numită „colonopatie fibrozantă”, afecţiune în care intestinul este îngustat. Dacă aveţi fibroză chistică şi luaţi mai mult de 10000 unităţi de lipază/kg corp/zi şi aveţi dureri abdominale neobişnuite sau modificări ale simptomelor abdominale, spuneţi medicului dumneavoastră.
-dacă aveţi gută şi litiază urinară se recomandă prudenţă.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Triferment Forte poate fi utilizat pe perioada sarcinii şi alăptării la indicaţia medicului, după evaluarea raportului beneficiu matern/risc fetal.
Triferment Forte nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
30 comprimate
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
General | |
categorie 0 | Medicamente fără Rețetă (OTC) |
EAN | 5944704010734 |
item.condition | new |
item.product_type | OTC |